cioplit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOPLÍT s. n. Faptul de
a (se) ciopli. –
V. ciopli.cioplit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cioplít (cio-plit) s. n.cioplit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cioplit a.
1. dat la rândea, netezit:
lemn cioplit; 2. sculptat:
chip cioplit; 3. fig. cult:
om cioplit.cioplit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOPLÍT s. n. Faptul de
a (se) ciopli. —
V. ciopli.cĭoplit (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭoplít, -ă adj. Supțiat [!], netezit. Sculptat:
chip cĭoplit, figură cĭoplită. Fig. Civilizat.