proscripție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSCRÍPȚIE, proscripții, s. f. 1. (În Roma antică) Punere în afară de lege sau osândire la moarte a cuiva, fără forme de judecată, pentru infracțiuni politice. ◊
Listă de proscripție = listă afișată care cuprindea numele persoanelor declarate în afara legii.
2. Pedeapsă la care autoritatea publică supunea pe cineva pentru o vină politică; izgonire din patrie, exil, surghiun. – Din
lat. proscriptio, fr. proscription.proscripție (Dicționar de neologisme, 1986)PROSCRÍPȚIE s.f. 1. Procedeu de condamnare la moarte fără judecată, înscriind numele persoanei condamnate pe o listă care se afișa.
2. Izgonire din patrie; surghiun. [Gen.
-iei, var.
proscripțiune s.f. / cf. fr.
proscription, lat.
proscriptio].
proscripție (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROSCRÍPȚIE s. f. (în Roma antică) punere în afara legii, condamnare la moarte sau la exil și confiscarea averii fără forme judiciare, pentru infracțiuni politice, înscriind numele celui osândit pe o listă care se afișa. (< lat.
proscriptio, fr.
proscription)
proscripție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!proscrípție (punere în afara legii, exil) (rar)
(pros-crip-ți-e/pro-scrip-) s. f.,
art. proscrípția (-ți-a), g.-d. art. proscrípției; pl. proscrípții, art. proscrípțiile (-ți-i-)