proscomidie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSCOMÍDIE, proscomidii, s. f. 1. Parte din slujba liturghiei în care preotul pregătește și sfințește pâinea și vinul pentru împărtășanie.
2. Masă sau firidă în peretele de nord al altarului, unde se săvârșește proscomidia (
1). [
Acc. și:
proscomidíe] – Din
sl. proskomidija.proscomidie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)proscomídie (proscomídii), s. f. –
1. Ofertoriu. –
2. Jertfelnic. –
Mr. proscomidhie. Mgr. προσϰομιδή (Murnu 48), în parte prin intermediul
sl. proskomidija. –
Der. proscomidi, vb. (a sfinți pîinea și vinul).
proscomidie (Dicționaru limbii românești, 1939)proscomídie și (vechĭ)
-díe f. (ngr.
proskomidí, vsl.
proskomídiĭa). Partea slujbeĭ bisericeștĭ cînd se oferă prescură și vin la vecernie. Jertfelnic, firida în care, cu această ocaziune, se fac sacramentele. – Și
-édie. Vechĭ și
predlojénie.proscomidie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)proscomídie (-di-e) s. f.,
art. proscomídia (-di-a), g.-d. art. proscomídiei; pl. proscomídii, art. proscomídiile (-di-i-)proscomidie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)proscomidie f. locul unde se aduc darurile sau prinoasele și unde sunt pregătite cele trebuincioase pentru săvârșirea sfintei cine. [Gr. mod.].