proscripție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSCRÍPȚIE, proscripții, s. f. 1. (În Roma antică) Punere în afară de lege sau osândire la moarte a cuiva, fără forme de judecată, pentru infracțiuni politice. ◊
Listă de proscripție = listă afișată care cuprindea numele persoanelor declarate în afara legii.
2. Pedeapsă la care autoritatea publică supunea pe cineva pentru o vină politică; izgonire din patrie, exil, surghiun. – Din
lat. proscriptio, fr. proscription.