amoniu - explicat in DEX

amoniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AMÓNIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Din fr. ammonium.

amoniu (Dicționar de neologisme, 1986)
AMÓNIU s.n. Radical monovalent care nu a fost obținut în stare liberă și care, în combinațiile sale, se comportă ca un metal alcalin. [Pron. -niu. / < fr. ammonium].

amoniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AMÓNIU s. n. radical cu proprietăți de metal monovalent, din compunerea sărurilor amoniacale. (< fr. ammonium)

amoniu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMÓNIU s. n. sg. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Fr. ammonium.

amoniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
amóniu [niu pron. nyu] s. n., art. amóniul

amoniu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AMÓNIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. — Din fr. ammonium.

amoniŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*amóniŭ n. (d. amoniac). Chim. Combinațiune de azot și idrogen [!] (Az H₄) care are toate proprietățile unuĭ metal. Există în amalgamă cu mercuru. Clorură de amoniŭ, țipirig.