umplutură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦
Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦
Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦
Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦
Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). –
Umple +
suf. -tură.