schingiui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV.
Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ A deforma, a stâlci, a poci.
A schingiui limba. –
Schingi +
suf. -ui.schingiui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)schingiuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. schingiuiésc, imperf. 3
sg. schingiuiá; conj. prez. 3
să schingiuiáscăschingiuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)schingiuì v. Mold. a tortura:
au tăbărît cu toții pe dânsul și l´au schingiuit după placul lor CR.
schingiui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV.
Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦
Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. —
Schingi +
suf. -
ui.