oaste (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OÁSTE, oști, s. f. 1. (
Înv. și
pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. ♦
Fig. Mulțime.
2. (
Înv.) Război
1; luptă, bătălie. –
Lat. hostis, -em „dușman”.
oaste (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)oáste(óști), s. f. –
1. Armată. –
2. (Înv.) Război. –
Mr. oaste, megl. ǫsti, istr. oste. Lat. hostem (Diez, I, 297; Pușcariu 1216; Candrea-Dens., 1278; REW 4201),
cf. it. oste, prov.,
v. fr. ost, sp. hueste, port. hoste. –
Der. ostaș, s. m. (soldat, combatant);
ostășesc, adj. (militar);
ostășește, adv. (militărește);
ostăși, vb. (a servi în armată);
ostășie, s. f. (serviciul militar);
ostășime, s. f. (mulțime de ostași);
oști, vb. (a servi în armată; a lupta);
oștire, s. f. (oaste;
înv., expediție militară);
oștean, s. m. (soldat);
oștenesc, adj. (militar);
oștenește, adv. (militărește);
oștenie, s. f. (militărie);
oștime, s. f. (oaste);
oștitor, s. m. (
înv., soldat);
oștitură, s. f. (
înv., ordin de bătălie).
oaste (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OÁSTE (
lat. hostis)
s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Armată.
O. se compunea din:
oastea domnului, alcătuită din curteni, țărani liberi (moșneni, răzeși), nemeși, târgoveți, și
oastea stăpânilor feudali (steagurile marilor boieri), alcătuită din slugile boierești (în Transilvania,
familiares).
O. era formată din călărime (în special în oastea stăpânilor feudali) și din pedestrime.
2. Oștire.
oaste (Dicționaru limbii românești, 1939)oáste f., pl.
oștĭ (lat.
hostis, dușman [maĭ ales în războĭ]; got.
gastis, gasts, oaspete; engl.
*guest, germ.
gast, vsl.
gostĭ [V.
gospod]; it.
oste, pv. vfr.
ost, sp.
hueste, pg.
hoste. V.
oștire). Oștire, armată.
L. V. Războĭ:
avea, făcea oaste. – Gen.
oștiĭ (nu
oasteĭ, cum scriŭ ignoranțiĭ modernĭ!):
asupra oștiĭ (Const. 1, 257, 334, 335, 336, 337, 359),
duĭumu oștiĭ (Negr. 137),
oștiĭ ceruluĭ (Bibl. I 819, 841),
năvălirea oștiĭ (Radu Rosetti, Adev. Lit. 16 Febr. 1930; 5, 1).
oaste (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oáste s. f.,
g.-d. art. óștii; pl. oștioaste (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oaste f. oștire, armată. [Lat. HOSTEM, străin, dușman înarmat, de unde om înarmat (sens colectiv în limbile romanice)].
oaste (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OÁSTE, oști, s. f. 1. (
Înv. și
pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ Oștire. ♦
Fig. Mulțime.
2. (
Înv.) Război
1; luptă, bătălie. —
Lat. hostis, -eni „dușman”.