oaspe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OÁSPE s. m. v. oaspete.oaspe (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)oáspe (-péți), s. m. –
1. Persoană care primește găzduire. –
2. Musafir. –
Var. oaspete. Mr. oaspe, megl. oaspiț. Lat. hospĕs, pl. hospĭtes (Diez, I, 298; Pușcariu 1215; Candrea-Dens., 1275; REW 4197),
cf. it.,
prov. oste, v. fr. ost (
fr. hôte),
sp. huésped, port. hospede. Pentru dubla
der. oaspe și
oaspete, cf. om și
sp. sierpe și
serpiente. Der. ospăta, vb. (a da mîncare; a mînca, a petrece),
mr. ospetu, ospetare, care ar putea proveni de asemenea din
lat. hospĭtāre (Pușcariu 1231; Candrea-Dens., 1277; REW 4199; Tiktin);
cf. alb. špëtoń „a salva” (Philippide, II, 644);
ospătat, s. m. (birtaș, hangiu);
ospătătoare, s. f. (
înv., hangiță);
ospătător, s. m. (hangiu, birtaș);
ospătărie, s. f. (cîrciumă, birt);
ospătos, adj. (primitor);
ospătăreț, adj. (primitor);
prospăta (
var. împrospăta),
vb. (
Trans., a invita), pare o confuzie locală a lui
ospăta cu
proaspăt, cf. prospătură „mîncare proaspătă” (după Pușcariu,
Dacor., III, 685 și REW 4199, din
lat. perhospĭtāre; după Graur,
BL, V, 101 din
pre și
ospăta). –
Cf. ospăț.oaspe (Dicționaru limbii românești, 1939)oáspe (
oa dift.) m. fără pl. (din nom. lat.
hóspes. Cp. cu
jude, rece, șerpe).
Rar. Oaspete.
oaspe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OÁSPE s. m. v. oaspete.