monstru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal.
2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie;
fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat.
3. Namilă, matahală. ♦ (
Fig.) (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din
lat. monstrum, fr. monstre.monstru (Dicționar de neologisme, 1986)MÓNSTRU s.m. 1. Ființă fantastică, având corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ Ființă care are o anomalie fizică din naștere; pocitanie.
2. Colos, namilă; ființă sau lucru de proporții colosale.
3. Om crud, degenerat, denaturat. //
adj. Uriaș, foarte mare, colosal. [Cf. fr.
monstre, lat.
monstrum].
monstru (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÓNSTRU s. m. 1. ființă fantastică cu corpul din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ colos, namilă, ființă, lucru de proporții colosale. ♦ (
adj.;
fam.) de mare amploare, colosal.
2. ființă care prezintă o anomalie fizică din naștere; pocitanie.
3. om crud, degenerat, denaturat.
4. monstru sacru = mare vedetă a cinematografiei sau teatrului. (< fr.
monstre, lat.
monstrum)
monstru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mónstru (mónștri), s. m. –
1. Dihanie, colos. –
2. (
Adj.) Montruos, ieșit din comun. –
Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare să provină direct din
lat. (
cf. REW 5565a). –
Der. monstruos, adj., din
fr. monstrueux; monstruozitate, s. f., din
fr. monstruosité.monstru (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))mónstru, -ă, monștri, -stre, s. m. și adj.
monstru (Dicționaru limbii românești, 1939)*mónstru m., pl.
ștri (lat.
monstrum, ceĭa ce atrage atențiunea ca semnu răŭ, din
*monestrum, d.
monére, a înștiința, a aduce aminte, V.
monitor, mustru). Ființă de formă contrară naturiĭ, cum ar fi un vițel cu doŭă capete, florile duple [!] ș. a. Ființă fantastică din mitologie și poveștĭ:
Perseŭ a liberat-o pe Andromeda de monstru care o amenința. Fig. Om grozav de urît:
aceștĭ copiĭ îs curațĭ monștri, V.
ĭazmă). Om care face fapte urîte, de ex., un asasin. Lucru colosal:
vapoarele transoceanice îs adevărațĭ monștri. Monstru marin, balaur colosal despre care se crede că trăĭește în ocean. Adj. Colosal, excesiv:
un ospăț monstru. (Și fem.:
o beție monstră). V.
căpcăun.monstru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mónstru s. m.,
art. mónstrul; pl. mónștri, art. mónștriimonstru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)monstru m.
1. ființă a cării conformațiune e contrară naturei;
2. fig. om grozav de urît;
3. ființă crudă și denaturată:
monstru de ingratitudine.