distructiv - explicat in DEX

distructiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge).

distructiv (Dicționar de neologisme, 1986)
DISTRUCTÍV, -Ă adj. Distrugător, nimicitor. [Var. destructiv, -ă adj. / < fr. destructif, după distruge].

distructiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISTRUCTÍV, -Ă adj. distrugător. (< fr. destructif)

distructiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
distructív adj. m., pl. distructívi; f. distructívă, pl. distructíve

distructiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
distructiv a. ce cauzează distrucțiunea.

distructiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] — Din fr. destructif (după distruge).