distruge - explicat in DEX

distruge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere.

distruge (Dicționar de neologisme, 1986)
DISTRÚGE vb. III. tr. A face să nu mai existe; a nimici. [P.i. distrúg, perf.s. -usei, part. -us. / < it. distrugere].

distruge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
distrúge (distrúg, distrús), vb. – A face să nu mai existe; a nimici, a ruina. It. distruggere. – Der. distructiv, adj.; distrucți(un)e, s. f.; distrugător, adj.

distruge (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISTRÚGE vb. tr. a face să nu mai existe; a nimici. (< it. distruggere)

distruge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús

distruge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
distruge v. 1. a dărâma o clădire; 2. fig. a nimici, a face să dispară: a distruge prejudiciile; 3. a se nimici mutual.

distruge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] — Din it. distruggere.