dezolare - explicat in DEX

dezolare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola.

dezolare (Dicționar de neologisme, 1986)
DEZOLÁRE s.f. 1. Tristețe, jale, mâhnire adâncă; dezolațiune. 2. (Fig.) Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu. [< dezola].

dezolare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEZOLÁRE s. f. 1. tristețe, jale, mâhnire adâncă. 2. (fig.) singurătate apăsătoare; pustiu. (< dezola)

dezolare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri

dezolare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dezolare f. 1. devastare completă, ruină desăvârșită; 2. fig. mâhnire mare, durere adâncă.

dezolare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. — V. dezola.