bechiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÉCHIU subst. (
Reg., în
expr.)
A nu ști (sau
a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici) bechiu = a nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic, nici un cuvânt, nici o boabă. –
Et. nec.bechiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)béchiu (reg., în expr.) s. n.
bechiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bechiu adv. nimic:
n’am înțeles nici bechiu AL. [Ung. BÉTY, litera
b].
bechiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÉCHIU s. n. (
Reg., în
expr.)
A nu ști (sau
a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici)
bechiu = a nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic, niciun cuvânt, nicio boabă. —
Et. nec.