beci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BECI, beciuri, s. n. 1. Pivniță.
2. Închisoare (în subsolul unei clădiri). –
Et. nec.beci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)béci (béciuri), s. m. – Berbec tînăr, de doi ani. –
Mr. beci. Bg.,
sb. biče „taur tînăr”,
sb. bičij „taurin”. Schimbarea semantică, deși curioasă, este aceeași ca în cazul lui
buhai, care înseamnă totodată și „taur” și „berbec”. Diculescu,
Elemente, 444, crede că este reprezentant al
gr. βηϰίον „oaie tînără” și legat de
it. becco. Pușcariu 198 de asemenea îl lega de
it., dar îl considera rezultat al lui
(ber)beculus, care ar fi trebuit să dea *
bechi; însuși autorul și-a abandonat ipoteza în DAR;
cf. REW 9270 și 1020a. Capidan,
Dacor., IV, 444, se referă la
sl. belče, de la
bĕlŭ „alb”, ipoteză puțin verosimilă.
Cf. bic.beci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)béci (béciuri), s. n. – Subsol, pivniță. Probabil din
cuman. beč „fortificat” (DAR, Pușcariu,
Lr., 315), cuvînt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei,
tc. beç ›
rom. Beci (
cf. Șeineanu, II, 42).
Der. becer, s. m. (șef peste bucătăriile domnești, dregător al curții care, începînd cu
sec. XVIII, exercita efectiv funcția
stolnicului);
becerie, s. f. (bucătărie domnească). Numele de
becer (
cf. pivnicer) se explică prin întrebuințarea dată în mod tradițional pivnițelor drept cămară. Totuși, DAR dă originea sa ca necunoscută, și se gîndește numai la o posibilă legătură cu
germ. Zucker-bäcker. Nu este sigur, pe de altă parte, că
becer înseamnă, „plăcintar”, cum greșit afirmă DAR și Candrea;
cf. Odobescu:
becerul, adică
bucătarul domnesc. Scriban propune ca etimon
sb. pečar „brutar”.
beci (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BECI, beciuri, s. n. 1. Încăpere subterană (construită în subsolul unei clădiri), unde se păstrează alimente, lemne de foc etc.
V. pivniță, celar. 2. Închisoare (în subsolul unei clădiri). – Cuman
bec.becĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)becĭ n., pl.
urĭ (cum.
beč, loc întărit; turc.
Beč, ung.
Bécs, rom.
Becĭ. Viena. Cp. cu
peșteră).
Sud. Pivniță, hrubă.
beci (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)Béci – Viena, capitala Austriei: „Hai, mândră, să mă petreci, / Numai până acolo-n Beci” (Bârlea 1924: 101). – Din cuman. beč „fortificat” (DA; Pușcariu), cuvânt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei (DER).
beci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)beci s. n.,
pl. béciuribeci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BECI, beciuri, s. n. 1. Pivniță.
2. Închisoare (în subsolul unei clădiri). —
Et. nec.