abiotrofie (Marele dicționar de neologisme, 2000)abiotrofíe s. f. proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos). (< fr.
abiotrophie)
abiotrofie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ABIOTROFÍE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [
Pr.:
-bi-o-] – Din
fr. abiotrophie.abiotrofie (Dicționar de neologisme, 1986)ABIOTROFÍE s.f. Slăbire, încetare a funcțiilor unui țesut, ale unui organism sau organ. [Gen.
-iei. / < fr.
abiotrophie, cf. gr.
a – fără,
bios – viață,
trophe – hrană].
abiotrofie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)abiotrofíe (-bi-o-tro) s.f., art.
abiotrofía, g.-d.
abiotrofíi, art.
abiotrofíeiabiotrofieabiotrofíe s.f. 1 (
biol.) Termen general indicând modificări tisulare, degenerative, de origine genetică sau provocate de lipsa factorilor nutritivi, care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare, scăderea vitalității unui organism sau a unui organ.
2 (
med.) Proces degenerativ care afectează prematur structurile histologice, îndeosebi formațiunile nervoase, fără o cauză aparentă. • sil.
-bi-o-. g.-d.
-iei. /<fr.
abiotrophie; cf. gr.
άβιος <
ά- „fără“,
βίος „viață“,
τροφή „hrană“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
abiotrofie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ABIOTROFÍE, s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [
Pr.:
-bi-o-] — Din
fr. abiotrophie.