abis - explicat in DEX

abis (Marele dicționar de neologisme, 2000)
abís s. n. 1. prăpastie, genune. ♦ parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant. 2. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari. (< fr. abysse, lat. abyssos)

abis (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă, genune, hău¹. – Din fr. abysse, lat. abyssus.

abis (Dicționar de neologisme, 1986)
ABÍS s.n. (Liv.) Prăpastie; adâncime foarte mare. ♦ Regiune abisală. [< fr. abysse, cf. lat. abyssus, gr. abyssos].

abis (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ABÍS, abisuri, s. n. (Livresc) Adâncime mare; prăpastie. – Fr. abysse (lat. lit. abyssus).

abis (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ABÍS (< fr., lat.) s. n. Deschizatură adâncă într-un platou sau versant muntos (ex. în calcare); prăpastie, genune, hău.

abis (Dicționaru limbii românești, 1939)
*abís n., pl. urĭ și e (lat. abyssus, d. vgr. ábyssos, „fără fund”. Cp. cu beznă). Prăpastie, genune, mare adîncime (ca de ocean).

abis
abís s.n. 1 (geomorf.) Deschizătură adâncă într-un platou sau într-un versant muntos, în special în căldare (căreia nu i se vede fundul); prăpastie, genune, hău. Susurul domol, prelung și nehotărât al tăcerii mute se ridică peste abisuri (HOG.). ◊ Poet. Pădurea se cufundă într-o noapte oarbă, într-un abis negru ca păcura (SADOV.). ♦ Fig. Latură profundă a unei stări, a unui fenomen, a unui proces, rămasă încă necunoscută; neant. Nu-i înțelegea abisul din suflet. 2 Depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi foarte mari. 3 Fig. Distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental. Între cei doi era un abis. • pl. -uri. /<fr. abysse, it. abisso, lat. abyssus, -i; cf. gr. ᾰβυσσος „fără fund“, „infinit“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)

abis (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
abís s. n., pl. abísuri

abis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
abis n. prăpastie foarte adâncă; fig. umple de văpaie cereștile abisuri AL.

abis (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă; genune, hău¹. — Din fr. abysse, lat. abyssus.