regret (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REGRÉT, regrete, s. n. Părere de rău cauzată de pierderea unui lucru sau a unei ființe, de o nereușită sau de săvârșirea unei fapte nesocotite;
p. ext. remușcare, căință. – Din
fr. regret.regret (Dicționar de neologisme, 1986)REGRÉT s.n. Părere de rău; remușcare. [Pl.
-te. / < fr.
regret].
regret (Marele dicționar de neologisme, 2000)REGRÉT s. n. părere de rău; remușcare, căință. (< fr.
regret)
regret (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *regrét n., pl.
e (fr.
regret). Părere de răŭ, întristare, neplăcere p. o perdere [!]:
vĭața e un șir de regrete și de speranțe, a exprima regrete pentru moartea unuĭ amic.regret (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *regrét, a
-á v. tr. (fr.
regretter, d. got.
greton, isl.
grata, engl.
greet, a se văĭta). Îmĭ pare răŭ, simt întristare p. ceĭa ce nu maĭ pot avea saŭ p. ceĭa ce am făcut:
a regreta moartea unuĭ amic, perderea [!] unor banĭ, o greșală.regret (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)regrét (re-gret) s. n.,
pl. regréteregret (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)regret n. părere de rău.
regret (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REGRÉT, regrete, s. n. Părere de rău cauzată de pierderea unui lucru sau a unei ființe, de o nereușită sau de săvârșirea unei fapte nesocotite;
p. ext. remușcare, căință. — Din
fr. régret.