rechiziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECHIZÍȚIE, rechiziții, s. f. Măsură excepțională prin care un organ al administrației de stat obligă pe cetățeni la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile (contra plată) pentru nevoile armatei sau ale statului. – Din
fr. réquisition, germ. Requisition.rechiziție (Dicționar de neologisme, 1986)RECHIZÍȚIE s.f. Măsură excepțională prin care statul obligă pe cetățeni la anumite servicii sau la cedarea unor bunuri necesare în anumite perioade. [Gen.
-iei, var.
rechizițiune s.f. / cf. fr.
réquisition, lat.
requisitio].
rechiziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECHIZÍȚIE s. f. măsură excepțională prin care statul obligă pe cetățeni la cedarea temporară a unor bunuri necesare armatei sau statului în timp de război. (< fr.
réquisition, lat.
requisitio, germ.
Requisition)
rechiziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rechizíție (-ți-e) s. f.,
art. rechizíția (-ți-a), g.-d. art. rechizíției; pl. rechizíții, art. rechizíțiile (-ți-i-)rechiziție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECHIZÍȚIE, rechiziții, s. f. Act prin care un organ al administrației de stat ia de la populație, în împrejurări excepționale, anumite lucruri cu obligația de restituire sau contra plată. — Din
fr. réquisition, germ. Requisition.