rechin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECHÍN, rechini, s. m. 1. (La
pl.) Gen de pești marini răpitori având corpul acoperit cu solzi mărunți, aspri, cu coada formată din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului si cu schelet cartilaginos; (și la
sg.) pește care face parte din acest gen. ◊
Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic
(Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lipsit de scrupule, hrăpăreț, lacom. – Din
fr. requin.rechin (Dicționar de neologisme, 1986)RECHÍN s.m. 1. Pește marin răpitor cu trupul fusiform, cu botul ascuțit și cu mai multe șiruri de dinți.
2. (
Fig.) Om lipsit de scrupule, hrăpăreț, lacom. [< fr.
requin].
rechin (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECHÍN s. m. 1. pește marin răpitor, fusiform, cu botul ascuțit și cu mai multe șiruri de dinți. 2. (fig.) om lacom și lipsit de scrupule. (< fr.
requin)
rechin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rechín (rechíni), s. m. – Pește marin răpitor.
Fr. requin.rechin (Dicționar de argou al limbii române, 2007)rechin, rechini s. m. (intl.) 1. polițist.
2. procuror.
3. recidivist lipsit de scrupule.
4. persoană cu autoritate în mediul de detenție prin vechimea sa în închisoare.
rechin (Dicționaru limbii românești, 1939)*rechín m. (fr.
requin, de origine nesigură). Un fel de pește oceanic foarte vorace care ajunge pînă la o lungime de 8 metri și care e în apă ceĭa ce e tigru pe uscat. (Rechiniĭ trăĭesc pe la tropice pin [!] oceanu Atlantic și Indian. Dar de cînd s´a tăĭat istmu Suezuluĭ, aŭ pătruns și în marea Mediterană, și chear [!] în Adriatica, unde fac din cînd în cînd victime omeneștĭ).
Fig. Om feroce și vorace.
rechin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rechín s. m.,
pl. rechínirechin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RECHÍN (‹
fr.)
s. m. 1. Nume generic dat unor pești răpitori, selacieni, cu dinți ascuțiți, triunghiulari, cu solzi mărunți, aspri, cu coada formată din lobi inegali, înotătoarea dorsală proeminentă, cu cinci fante branhiale pe laturile capului și cu schelet cartilaginos. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini de apă dulce (
ex. în Gange, Zambezi). Sunt pești răpitori care se deplasează cu mare rapiditate; unele specii atacă omul, provocându-i adesea răni mortale sau invaliditate. Multe specii sunt vivipare. Unele specii sunt de mari dimensiuni
ex. rechinul uriaș, numit și rechinul-balenă, care poate atinge 16 m lungime, fiind considerat cel mai mare pește din fauna actuală a globului. În schimb rechinul din M. Neagră, supranumit
câine de mare, are doar 1-1,7 m lungime; nu atacă omul. ◊
R. albastru = specie de rechin, lung de 3-5 m din M. Mediterană și
Oc. Atlantic (
Charcharias glaucus).
2. Fig. Om lacom, hrăpăreț, lipsit de scrupule.
rechin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rechin m. pește gros de mare foarte măncăcios (= fr.
requin).
rechin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECHÍN, rechini, s. m. 1. (La
pl.) Gen de pești marini răpitori având corpul acoperit cu solzi mărunți, aspri, cu coada formată din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului și cu schelet cartilaginos; (și la
sg.) pește care face parte din acest gen. ◊
Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic (
Charcharias glaucus).
2. Fig. Om lipsit de scrupule, hrăpăreț, lacom. — Din
fr. requin.