rechie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÉCHIE, rechii, s. f. Plantă erbacee meliferă cu tulpina ramificată, cu frunze alterne, cu flori mici, galbene-verzui
(Reseda lutea). –
Et. nec.rechie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)réchie (réchii), s. f. – Rezedă (Reseda lutea). Origine necunoscută. Cuvînt rar și îndoielnic, pe care Tiktin îl transcrie
rehée.rechie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RÉCHIE s. f. Numele unor plante din genul
Reseda, cu tulpina ramificată frunze alterne și flori mici, galbene-verzui, dispuse în racem terminal, dintre care
R. luteola, înaltă de 50-130 cm, cu frunze întregi frecventă în regiuni de câmpie și dealuri joase, folosită în trecut ca plantă tinctorială și
R. lutea, plnată erbacee meliferă, înaltă de 30-60 cm, cu frunze penat-fidate, întregi sau dințate.
rechie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)réchie (-chi-e) s. f.,
art. réchia (-chi-a), g.-d. art. réchiei; pl. réchii, art. réchiile (-chi-i-)rechie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rechie f. rezedă sălbatică. [Origină necunoscută].
rechie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÉCHIE, rechii, s. f. Plantă erbacee meliferă cu tulpina ramificată, cu frunze alterne, cu flori mici, galbene-verzui (
Reseda lutea). —
Et. nec.