rechemare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECHEMÁRE, rechemări, s. f. Acțiunea de
a rechema și rezultatul ei; chemare înapoi. –
V. rechema.rechemare (Dicționaru limbii românești, 1939)*rechemáre f. Acțiunea de a rechema:
scrisorĭ de rechemarea [!] unuĭ ambasador.rechemare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rechemáre s. f.,
g.-d. art. rechemắrii; pl. rechemắrirechemare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rechemare f. acțiune prin care se recheamă un ambasador:
scrisori de rechemare.rechemare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECHEMÁRE, rechemări, s. f. Acțiunea de
a rechema și rezultatul ei; chemare înapoi. —
V. rechema.