pripor - explicat in DEX

pripor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRIPÓR, pripoare, s. n. 1. Coastă de deal sau de munte, pantă abruptă; povârniș. 2. (Reg.) Adăpost de iarnă pentru oi, făcut din împletitură de nuiele sau din stuf și acoperit cu paie, trestie, cetină de brad etc. – Din bg. pripor. Cf. ucr. prypir, -poru.

pripor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pripór (pripoáre), s. n. – Povîrniș, pantă abruptă. Sl., cf. rus. pripor, rut. prypir (Tiktin), poate din sl. priporinŭ (Conev 39). – Der. priporos, adj. (povîrnit).

pripor (Dicționaru limbii românești, 1939)
pripór n., pl. oare (rus. pripór, sprijin, împingere; rut. prýpir, gen. -pora, pripor. V. o- și ză-por, popresc). Scoborîș, povîrniș, loc înclinat pe un drum: caru trebuĭe împedecat [!] la pripor. – În Prah. prípor.

pripor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PRIPOR, Dealurile Priporului, unitate deluroasă în Subcarpații Buzăului, în bazinul râului Bâsca Chiojdului, străjuind depr. Drajna-Chiojd spre NV și depr. Calvini spre SE. Alcătuite predominant din fliș paleogen. Alt. max.: 823 m. Acoperite cu păduri, fânețe și pășuni.

pripor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
pripór, pripoară, s.n. – Povârniș, pantă abruptă; „deal repede„. – Sl., cf. rus. pripor, ucr. prypir (Titkin cf. DER).

pripor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pripór (reg.) s. n., pl. pripoáre

pripor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pripor n. Mold. loc pieziș, povârniș: a coborî priporul CR. [Tras din pripi (primitiv pripri): lit. loc de precipitat].