obrintitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) OBRINTITÚRĂ,obrintituri, s. f. (Pop.) Obrinteală. – Obrinti + suf. -tură.
obrintitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) obrintitúră (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintitúrii; pl. obrintitúri
obrintitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) OBRINTITÚRĂ,obrintituri,s. f. (Pop.) Obrinteală. — Obrinti + suf. -tură.