ipostază - explicat in DEX

ipostază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase.

ipostază (Dicționar de neologisme, 1986)
IPOSTÁZĂ s.f. 1. (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanțe spirituale (individul – unul, intelectul și sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă. ♦ (În teologia creștină) Fiecare entitate a trinității. 2. (Gram.) Schimbare a categoriei gramaticale. 3. Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. [Var. ipostas s.n. / < fr. hypostase, cf. gr. hypostasis – ținere].

ipostază (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IPOSTÁZĂ s. f. 1. stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. 2. (la Plotin) fiecare dintre treptele ierarhice ale principiului divin. 3. (în teologia creștină) fiecare entitate a trinității. (< fr. hypostase)

ipostază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze

ipostază (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ipostáză f., pl. e (vgr. ῾ypóstasis, ceĭa ce e dedesupt [!], temelie, sediment, ființă, persoană). Med. Sediment, depozit (de ex., în urină). Teol. Ființă, persoană. – Vechĭ ipostás, n., pl. urĭ și e (ngr.). V. stat 1.

ipostază (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] — Din fr. hypostase.