ipohondru - explicat in DEX

ipohondru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre.

ipohondru (Dicționar de neologisme, 1986)
IPOHÓNDRU, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ipohondrie. [Var. ipocondru, -ă adj., s.m.f. / < fr. hipocondre].

ipohondru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IPOHÓNDRU, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de ipohondrie. (< fr. hypocondre)

ipohondru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ipohóndru (ipohóndră), adj. – Care are o stare psihică morbidă caracterizată prin neliniște continuă. Fr. hypochondre, cu pronunțarea din ngr. – Der. ipohondrie (mr. ipuhondrie), s. f. (boală psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă), din ngr. ὑποχονδρία (sec. XIX); ipohondriac, adj. (hipocondriac), din gr. ὐποχονδριαϰός (sec. XVIII).

ipohondru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre

ipohondru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] — Din fr. hypocondre.