chiui - explicat in DEX

chiui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHIUÍ, chíui, vb. IV. Intranz. 1. A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de veselie, de îndemn, de chemare etc.; a chioti, a hăuli. 2. A spune strigături, a striga chiuituri (2). [Pr.: chi-u-] – Chiu + suf. -ui.

chiuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
chíuĭ și (rar) -ĭésc, a -í, v. intr. (d. chiŭ). Strig de bucurie. – Rar și chiuli (vest).

chiui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chiuí (a ~) (chi-u-) vb., ind. prez. 3 chíuie, imperf. 3 sg. chiuiá; conj. prez. 3 să chíuie

chiuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chiuì v. 1. a scoate strigăte (de. bucurie sau de durere); 2. a răcni din răsputeri; 3. Tr. a hori. [V. chiu].

chiui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHIUÍ, chíui, vb. IV. Intranz. 1. A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de veselie, de îndemn, de chemare etc.; a chioti, a hăuli. 2. A spune strigături, a striga chiuituri (2). [Pr.: chi-u-] — Chiu + suf. -ui.