chiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIU s. n. 1. Strigăt de bucurie.
2. (În
expr.)
Chiu și vai = suferință, durere;
fig. sărăcie, mizerie.
Cu chiu, cu vai sau
cu chiu și vai = cu mare greutate, după multe eforturi. – Onomatopee.
chiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chíu interj. –
1. Exprimă bucuria și entuziasmul; ovație. –
2. Exprimă durerea: vai! –
3. (
S. n.) Durere, chin, suferință. Creație spontană. –
Der. chiui, vb. (a striga; a răcni; a chema în gura mare; a striga de bucurie; a spune o
chiuitură);
chiot, s. n. (strigăt, țipăt),
der. de la
vb. cu
suf. -ot, ca
sgomot, chicot (după DAR
der. direct de la
interj.);
chioti (
var. chihoti), v.b. (a striga, a țipa; a cînta foarte tare);
chiuială, s. f. (strigăt);
chiuit, s. n. (strigăt);
chiuitură, s. f. (strigăt; compoziție cu caracter de epigramă care se recită de obicei în timpul jocului popular);
chiuitor, adj. (care chiuie). Nu se vede legătura pe care încearcă să o stabilească Pascu,
Lat., 257, între aceste cuvinte și
lat. pῑpῑre.chiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)chiŭ interj. de veselie și de durere.
Cu chiŭ și vaĭ saŭ
cu chiŭ, cu vaĭ, cu multă greutate, cu multe suferințe.
chiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chiu [
pron. chiv]
s. n.chiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chiu n. strigăt pătrunzător (exclamare de veselie):
chiu și vivat fericit ! AL.;
cu chiu cu vai, cu multă greutate. [Onomatopee].
chiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHIU s. n. 1. Strigăt de bucurie.
2. (În
expr.)
Chiu și vai = suferință, durere;
fig. sărăcie, mizerie.
Cu chiu, cu vai sau
cu chiu și vai = cu mare greutate, după multe eforturi. — Onomatopee.