ceatlău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEATLẮU, ceatlaie, s. n. (
Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [
Var.:
cetlắu s. n.] – Din
magh. csatló.ceatlău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ceatlắu, ceatláie, s.n. (reg.)
1. (înv.) instrument de tortură circular, care se punea pe cap.
2. bucată de lemn, băț cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină de fân sau lemne.
3. prăjină adăugată la inima căruței, spre a înhăma încă un cal.
4. bucată de lemn sau cârpă cu care se înnădește ceva; înnăditură.
5. apărătoarea saniei; gănjul cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala.
6. șervet pus în jurul capului contra durerilor de cap.
7. lemn care prinde loitrele coșului în partea dinainte, sus, pe care se poate ședea.
8. băț gros, bâtă, ciomag.
9. lemn gros, stâlp.
ceatlău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ceatlắu (-uri), s. n. –
1. Băț cu care se fixează legăturile. –
2. Cric de mașină. –
3. Prăjină legată la greabănul cailor, pentru a permite atelajului a trei cai. –
4. Cerc, instrument de tortură. –
5. Bîtă, ciomag. –
Var. cetlău. Mag. csatló (Cihac, II, 480; Mîndrescu,
Elementele ungurești, 148; Gáldi,
Dict., 87);
cf. sb. čatlov. –
Der. cetlui, vb. (a fixa cu un ceatlău; a omorî prin gîtuire; a tortura; a bate, a ciomăgi), din
mag. csatolni.ceatlău (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEATLẮU, ceatlaie, s. n. (
Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [
Var.:
cetlắu s. n.] –
Magh. csatló.ceatlău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ceatlắu (
reg.)
(cea-tlău) s. n.,
art. ceatlắul; pl. ceatláie/ceatlắieceatlău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ceatlău (cetlău) n. Mold.
1. par mic cu care se strânge fânul, lemnele în car, etc.;
2. prăjină de care se leagă un al doilea cal:
cal de ceatlău; 3. funia de legat proțapul cu sania. [Ung. CSATLÓ].
ceatlău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEATLẮU, ceatlaie, s. n. (
Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [
Var.:
cetlắu s. n.] — Din
magh. csatló.ceatlăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)ceatlắŭ și (Ret.)
ceaclắŭ n., pl.
ắĭe (ung.
csatló, ĭavașa, adică „înfrînătoare, frînă”, de unde și sîrb.
čatlov). Prăjina care se leagă pe supt [!] căruță ca să se poată înhăma încă un cal pe lîngă ceĭ-lalțĭ doĭ:
un cal înhămat în ceatlăŭ, cal în ceatlăŭ (V.
pohod, praștie). Cĭomag gros. Lovitură de cĭomag gros. – În Ial.
cearlăŭ.