amor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊
Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (
Concr.) Iubit
2 (
2). – Din
lat. amor, it. amore.amor (Dicționar de neologisme, 1986)AMÓR s.n.
1. (
Liv.) Iubire, dragoste. ♦ (
Concr.) Iubit.
2. (
Liv.) Atașament, afecțiune. ◊
Amor propriu = prețuire a propriilor calități; mândrie. [Pl.
-ruri. / < lat.
amor, cf. it.
amore].
amor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMÓR, amoruri, s. n. ~
2. (Livresc) Atașament, afecțiune. –
It. amore. (
lat. lit. amor)
amor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)amór (amóruri), s. n. – Iubire.
Lat. amor (
fr. amour, it. amore), introdus de poezia lirică, la sfîrșitul
sec. XVIII. –
Der. amorez (
var. amurez),
s. m., care aparține terminologiei teatrale (
fr. amoureuse ›
amoreză, de la care s-a format
m.), astăzi intrat și în limbajul
pop. (în teatru se spune încă
prim amorez);
amoreză (
var. amure(a)ză),
s. f. (iubită, țiitoare);
amoreza, vb. (a se îndrăgosti);
amoros, adj. (plin de iubire);
înamora, vb. (a se îndrăgosti).
amor (Marele dicționar de neologisme, 2000)AMÓR s. n. iubire, dragoste. ♦ ~ propriu = atașament de prețuire exagerată a propriilor calități. (< lat.
amor)
amor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)AMOR v. Cupidon.amor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ♦ (
Concr.) Iubit.
2 (Livresc) Atașament, afecțiune. ◊
Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) a propriilor sale calități, îmbinată cu susceptibilitatea față de părerea altora despre sine. –
It. amore (
lat. lit. amor).
amor (Dicționaru limbii românești, 1939)*amór n., pl.
urĭ (lat.
ámor, amóris). Dragoste, ĭubire (între sexe).
Amor de patrie, patriotizm;
amor propriŭ, amor de sine. S. m. Zeu ĭubiriĭ la Romanĭ.
amor (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Amor (
sau Cupido), zeul dragostei, la romani. Era fiul zeiței Venus cu Mercur (Iupiter
sau Mars). Era înfățișat ca un copil frumos, purtînd un arc și o tolbă plină cu săgeți. Corespundea în mitologia greacă zeului Eros (v. și
Eros).
amor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amór s. n.,
pl. amóruri