zâzanie - explicat in DEX

zâzanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZÂZÁNIE¹, zâzanii, s. f. Intrigă, discordie, vrajbă, gâlceavă. – Din ngr. zizánia (pl. lui zizánion).

zâzanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZÂZÁNIE² s. f. v. zizanie.

zâzanie (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)
ZÂZÁNIE¹, zâzánii, s.f. (De obicei în construcție cu verbele „a băga”, „a intra”, „a semăna”, „a face”) ~.

zâzanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zâzánie¹ (discordie) (-ni-e) s. f., art. zâzánia (-ni-a), g.-d. art. zâzániei; pl. zâzánii, art. zâzániile (-ni-i-)

zâzanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zâzánie² (plantă) v. zizánie;

zâzanie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZÂZÁNIE, zâzanii, s. f. Intrigă, discordie, vrajbă, gâlceavă. – Ngr. zizania.

zâzanie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZÂZÁNIE¹, zâzanii, s. f. Intrigă, discordie, vrajbă, gâlceavă. — Din ngr. zizánia (pl. lui zizánion).

zâzanie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZÂZÁNIE² s. f. v. zizanie.