uituc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UITÚC, -Ă, uituci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care uită ușor, care are memorie slabă, uitător;
p. ext. distrat, zăpăcit. –
Uita +
suf. -uc.uituc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uitúc adj. m.,
pl. uitúci; f. uitúcă, pl. uitúceuituc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uituc a. care uită lesne.
uituc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UITÚC, -Ă, uituci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care uită ușor, care are memoria slabă, (rar) uitător;
p. ext. distrat, zăpăcit. —
Uita +
suf. -
uc.