uitit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UITÍT, -Ă, uitiți, -te, adj. (
Reg.) Distrat, visător. –
Cf. uita.uitit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uitít (
reg.)
adj. m.,
pl. uitíți; f. uitítă, pl. uitíteuitit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UITÍT, -Ă, uitiți, -te, adj. (
Reg.) Distrat, visător. —
Cf. uita.uĭtit (Dicționaru limbii românești, 1939)uĭtít (est) și
uĭtúc (vest),
-á adj. Care uĭtă lesne, distrat:
om uĭtit. Subst.
Ĭa un uĭtuc !