tăgadă - explicat in DEX

tăgadă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv).

tăgadă (Dicționaru limbii românești, 1939)
tăgádă f., pl. e, ca făgadă (d. tăgăduesc). Tăgăduire, negațiune. Tăgadă de dreptate, refuz de a primi la judecată (un judecător unuĭ reclamant).

tăgadă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tăgádă s. f., g.-d. art. tăgádei; pl. tăgáde

tăgadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tăgadă f. negațiune. [Tras din tăgăduì].

tăgadă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. Fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. — Din tăgădui (derivat regresiv).