tabac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TABÁC1, tabacuri, s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (
Reg.) Tutun de fumat. ♦ (
Bot.) Tutun (
1). – Din
germ. Tabak, rus.,
ucr. tabak.tabac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TABÁC2, tabaci, s. m. Tăbăcar. – Din
tc. tabāk.tabac (Marele dicționar de neologisme, 2000)TABÁC I.
s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ.
Tabak, fr.
tabac, rus., ucr.
tabak)
tabac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tabác (-ci), s. m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. –
Mr. tăbac. Tc. (
arab.)
tabak (Șeineanu, II, 338),
cf. alb.,
bg.,
sb.,
megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. –
Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare),
cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s. m. (argăsitor);
tăbăcărie, s. f. (meseria și atelierul tăbăcarului);
tăbăceală, s. f. (argăseală);
tăbăcit, s. n. (argăsit);
tăbăcăreasă, s. f. (
Mold., un anumit joc de cărți).
tabac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tabác (tabacuri), s. n. – Tutun.
Var. Trans. tabac. Mr. tabac. Sp. tabaco (REW 8508a), prin intermediul
it. tabacco, fr. tabac, germ. Tabak, cf. ngr. ταμπάϰος,
rus.,
rut. tabak etc. –
Der. tabachere (
var. tababcheră, mr. tabacheră),
s. f. (cutiuță pentru tutun sau țigări), din
it. tabacchiera, prin intermediul
ngr. ταμπαϰιέρα;
tabachere, s. f. (luminator, lucarnă), din
fr. tabatière asimilat la cuvîntul anterior;
tabagie, s. f., din
fr. tabagie; tabagism, s. n., din
fr. tabagisme; tabacioc, s. n. (
Mold., puțin tutun); din
rus. tabaŭok.tabac (Dicționaru limbii românești, 1939)1) tabác m. (turc. pop.
tabak, lit. [d. ar.]
debbagh; ngr.
tabákis, alb. bg.
tabak, ung.
tabak și
tobak).
Munt. vest. Tăbăcar.
tabac (Dicționaru limbii românești, 1939)2) tabác n., pl.
urĭ (rus.
tabak, germ.
tabak, fr.
tabac, d. sp.
tabaco, tutun, d. americanu
tabacco, numele unuĭ fel de cĭubuc cu doŭă țevĭ, numit așa înainte de a fi fost știută insula Tabago; it.
tabacco, engl.
tobacco, ung.
tobák. V. „Monographie du tabac” de Ch. Fermond, Paris, Imprimerie Centrale de Napoléon Chaix, rue Bergère, 20, 1857, pag. 17). Praf de tutun, pe care uniĭ (maĭ ales bătrîniĭ) obișnuĭesc a-l trage pe nas:
a trage tabac. V.
tutun.tabac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tabác1 (tăbăcar) (
înv.)
s. m.,
pl. tabácitabac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tabác2 (tutun)
s. n., (sorturi)
pl. tabácuritabac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tabac n.
1. tutun pulverizat de tras pe nas;
2. Tr. tutun. [Ung. TOBÁK (v.
duhan)].