tăgadnic - explicat in DEX

tăgadnic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
TĂGÁDNIC, TĂGÁDNICĂ, tăgadnici, tăgádnice, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic.

tăgadnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (Înv.) Care tăgăduiește; mincinos. – Tăgadă + suf. -nic.

tăgadnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tăgádnic (înv.) adj. m., pl. tăgádnici; f. tăgádnică, pl. tăgádnice

tăgadnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂGÁDNIC, -Ă, tăgadnici, -ce, adj. (înv.) Care tăgăduiește; mincinos. — Tăgadă + suf. -nic.