toaipă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOÁIPĂ, toaipe, s. f. (
Reg.) Unealtă de dulgherie în formă de bardă sau de topor, cu care se cioplesc grinzile. –
Et. nec.toaipă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)toáipă (-pe), s. f. – Teslă, bardă. Origine necunoscută. În
Mold.toaipă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)toáipă (
reg.)
(toai-) s. f.,
g.-d. art. toáipei; pl. toáipetoaipă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)toaipă f. Mold. bardă dogărească. [Origină necunoscută].
toaipă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOÁIPĂ, toaipe, s. f. (
Reg.) Unealtă de dulgherie în formă de bardă sau de topor, cu care se cioplesc grinzile. —
Et. nec.toaĭpă (Dicționaru limbii românești, 1939)toáĭpă (
oaĭ o silabă) f., pl.
e. Mold. Bardă mare dogărească saŭ topor foarte mare cu leafa lungă de cioplit grinzile.