toance (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)toánce s. f. pl. – Repeziș de apă curgătoare, curent rapid al unui rîu.
Sl. tąča „ploaie”, datorită stropilor pe care-i împrăștie. Legătura cu
pol. ton „adîncime” (Cihac, II, 414), nu este probabilă. În
Mold., mai ales ca toponim.