toană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOÁNĂ1, toane, s. f. 1. Capriciu. ◊
Loc. adj. Cu toane = capricios, răsfățat. ♦ Criză, atac. ◊
Expr. A-i veni (cuiva)
o toană (sau
toanele) = a-l apuca (pe cineva) năbădăile, furiile; a-i veni (pe neașteptate) cheful să facă ceva (neobișnuit).
Toană de plâns = ropot, val, izbucnire de plâns. ♦ Stare de spirit, dispoziție. ♦
Fig. Mișcare repede, violentă.
2. (Precedat de „o”) Interval de timp, răstimp (scurt). ♦ Cantitate mică din ceva. –
Cf. tuna.