scursoare - explicat in DEX

scursoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCURSOÁRE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.), loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -oare.

scursoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scursoáre (rar) s. f., g.-d. art. scursórii; pl. scursóri

scursoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
scursoáre f., pl. orĭ. Acțiunea de a se scurge, scurgere: scursoarea apeĭ. Ceĭa ce se scurge: scursorile ploilor. Rămășiță scursă, lăturĭ, zoĭ: scursorile bucătăriiĭ. Sculament (o boală urîtă).

scursoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scursoare f. 1. acțiunea de a se scurge: scursoarea apei; 2. jghiab de scurs; 3. materie ce s´a scurs.

scursoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCURSOÁRE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.) loc de scurgere. ♦ Aibie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. — Scurge + suf. -oare.