prozaic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROZÁIC, -Ă, prozaici, -ce, adj. (Despre opere literare, stil etc.) Lipsit de calități artistice, de valoare stilistică;
p. ext. banal, comun, plat. [
Pr.:
-za-ic] – Din
fr. prosaïque, lat. prosaicus.prozaic (Dicționar de neologisme, 1986)PROZÁIC, -Ă adj. 1. (
Rar) Care ține de proză, specific prozei.
2. Lipsit de calități artistice, de valoare stilistică; comun, vulgar; necioplit. [Pron.
-za-ic. / cf. fr.
prosaïque, it.
prosaico, lat.
prosaicus].
prozaic (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROZÁIC, -Ă adj. 1. specific prozei; prozastic (2). 2. (fig.) lipsit de calități artistice, de valoare stilistică; comun, vulgar. (< fr.
prosaïque, lat.
prosaicus)
prozaic (Dicționaru limbii românești, 1939)*prozáic, -ă adj. (lat.
prosaicus). În proză, de proză:
stil prozaic, întorsătură prozaică. Fig. Banal, vulgar, comun, care nu-țĭ înalță gîndu:
ocupațiunile prozaice ale vĭețiĭ. Adv. În mod prozaic, fără poezie:
a trăi prozaic.prozaic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prozáic (-za-ic) adj. m.,
pl. prozáici; f. prozáică, pl. prozáiceprozaic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prozaic a.
1. ce ține de proză;
2. fig. vulgar, comun:
prozaice umilințe nu pociu a le înfrunta GR. AL.