obiectivism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBIECTIVÍSM s. n. 1. Atitudine de falsă obiectivitate, de pretinsă nepărtinire, de renunțare la orice luare de poziție, la orice apreciere critică în domeniul cunoștințelor sociale.
2. (Ieșit din uz) Obiectivitate (
2). –
Obiectiv +
suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĩektivizm.obiectivism (Dicționar de neologisme, 1986)OBIECTIVÍSM s.n. Falsă obiectivitate prin care unii ideologi își maschează poziția de clasă în teoriile lor; prezentare a unor idei, a unor teorii fără a lua față de ele o atitudine critică. [Cf. rus.
obiektivizm, fr.
objectivisme].
obiectivism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)obiectivísm (-biec-) s. n.
obiectivism (Marele dicționar de neologisme, 2000)OBIECTIVÍSM s. n. atitudine de falsă obiectivitate. (< germ.
Objektivismus, rus.
obiektivizm)
obiectivism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OBIECTIVÍSM (‹
germ.)
s. n. Orice doctrină susținând capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoaștere sigură, controlabilă într-o anumită măsură, a anumitor lucruri, în opoziție cu scepticismul și relativismul. ♦ (În etică) Concepție susținând că anumite teze morale rămân adevărate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepărtinire, de renunțare la orice apreciere critică în domeniul cunoștințelor, teoriilor, ideilor despre societate și om în interpretarea și aprecierea fenomenelor social-politice; pretenție de a elimina din câmpul științelor socio-umane tot ce ține de ideologie, de judecăți de valoare, scopuri, idealuri etc.
obiectivism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBIECTIVÍSM s. n. 1. Doctrină susținând capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoaștere sigură, controlabilă în opoziție cu scepticismul și relativismul.
2. (Ieșit din uz) Obiectivitate
(2). — Obiectiv +
suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĭektivizm.