obiectivitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBIECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea a ceea ce este obiectiv (
I 1).
2. Nepărtinire, imparțialitate. – Din
fr. objectivité (după
obiectiv).obiectivitate (Dicționar de neologisme, 1986)OBIECTIVITÁTE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este obiectiv (1). ♦ Nepărtinire, imparțialitate.
2. (
Fil.) Categorie a teoriei cunoașterii care desemnează valoarea și adecvarea cunoștințelor la obiectul lor. [Cf. fr.
objectivité].
obiectivitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)obiectivitáte (-biec-) s. f., g.-d. art.
obiectivitắțiiobiectivitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)OBIECTIVITÁTE s. f. 1. caracterul a ceea ce este obiectiv (I,1 ). ◊ nepărtinire, imparțialitate. 2. (fil.) categorie a teoriei cunoașterii, valoarea și adecvarea cunoștințelor la obiectul lor. (< fr.
objectivité)
obĭectivitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*obĭectivitáte f. (d.
obĭectiv). Calitatea de a fi obĭectiv:
obĭectivitatea uneĭ judecățĭ, unuĭ judecător.obiectivitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)obiectivitate f.
1. calitatea celor obiective;
2. existența obiectelor în afară de noi.
obiectivitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBIECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea a ceea ce este obiectiv
(I 1). 2. Nepărtinire, imparțialitate. — Din
fr. objectivité (după
obiectiv).