obadă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBÁDĂ, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, împreunate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.);
p. gener. partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul.
2. (La
pl.) Instrument de tortură în evul mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților sau ale robilor;
p. ext. cătușe, fiare. ◊
Expr. A pune (în) obezi = a subjuga. [
Var.: (
înv. și
reg.)
obeádă s. f.] – Din
sl. obedŭ.obadă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)obádă (obézi), s. f. –
1. Bandaj de jantă. –
2. Pl. Fiare, cătușe; piedică la cal. –
Var. obeadă, (
pl.)
obede. Pare să rezulte din confuzia
sl. obedu, obodu „cerc” (Miklosich,
Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 218; Graur,
BL, III, 38) cu
sl. obęzu „legătură”, din
obęzati „a lega” (după Byhan 322, din
sb. obvez „legătură”); pentru primul sens,
cf. pol.,
rus. obod „obadă”. Este dubletul lui
obod, s. n. (
Olt., lanț, cătușă; cerc de sită; cerc care mărginește piatra morii; Banat, copaie săpată într-un singur trunchi de arbore), din
sb. obod. –
Der. obăda (
var. obeda),
vb. (a pune obadă);
obădat, adj. (reniform);
obezi, vb. (
înv., a încătușa, a fereca).
obadă (Dicționaru limbii românești, 1939)obádă (Mold. Olt. Dîmb.) și
obeádă (Munt.) f., pl.
obezĭ și (vechĭ)
obede, (vsl.
obedŭ, obedĭ, oboda, obodŭ, verigă, obod, din
obvodŭ, d.
ob-voditi, a pune în prejur [!],
vesti-vedon, a duce, a conduce; rus.
obód, obadă,
obódĭĭa, verigă, pol.
obod, obadă,
obwod, obwód, verigă. V.
obod, iz-vodesc, do- și
ne-vedesc, pod-voadă). Bucățile de lemn (numite și
cĭolane) din care se compune cercu roateĭ și care e înconjurat de șină. (Poate fi și dintr´o singură bucată). În Ban. și Olt.
năplaț. Pl.
Vechĭ. Dibă, butuc, tumurug (de prins picĭoarele deținuților):
l-a pus în obezĭ.obadă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)obádă, obede, obezi, s.f. –
1. Bucată de lemn arcuită de la cercul roții: „Cu obede din lemn verde” (Brediceanu 1957: 93).
2. (La morile de apă) Scândurile în formă de cerc care se pun în părțile din afară ale roții, ca să se adune apa în cupe (Felecan 1983). – Din sl. obedǔ „cerc„.
obadă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)obádă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. obézii; pl. obéziobadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)obadă f.
1. bucată recurbată dela colacul roatei (obișnuit din lemn de fag);
2. pl. obezi, fiare, lanțuri. [Slav. OBEDŬ, verigă].
obadă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBÁDĂ, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, îmbinate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.);
p. genei: partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul.
2. (La
pl.) Instrument de tortură în Evul Mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândirilor ori ale robilor;
p. ext. cătușe, fiare. ◊
Expr. A pune (în) obezi — a subjuga. [
Var.: (
Înv. și
reg.)
obeádă s. f.] — Din
sl. obedŭ.