jurisprudență - explicat in DEX

jurisprudență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JURISPRUDÉNȚĂ, jurisprudențe, s. f. 1. Totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; spec. ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obișnuit un tribunal un litigiu. 2. Știința dreptului. – Din fr. jurisprudence, lat. jurisprudentia.

jurisprudență (Dicționar de neologisme, 1986)
JURISPRUDÉNȚĂ s.f. 1. Soluție dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către un organ de jurisdicție prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori prin determinarea normei juridice aplicabile cazului cu ajutorul principiilor legislației. 2. Totalitatea hotărârilor pronunțate asupra unor anumitor cazuri de unul sau de mai multe organe de jurisdicție. 3. (Liv.) Științe juridice; drept. [Cf. fr. jurisprudence, lat. iurisprudentia].

jurisprudență (Marele dicționar de neologisme, 2000)
JURISPRUDÉNȚĂ s. f. 1. totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; (spec.) ansamblu de decizii ale unui tribunal. 2. știința dreptului. (< fr. jurisprudence, lat. jurisprudentia)

jurisprudență (Dicționaru limbii românești, 1939)
jurisprudénță f., pl. e (lat. jurisprudentia, d. jus, gen. juris, drept, și prudentia, știință). Știința dreptuluĭ. Modu în care tribunalele decid de ordinar în privința cutăruĭ saŭ cutăruĭ punct: jurisprudența înlocuĭește de multe orĭ tăcerea legiĭ.

jurisprudență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jurisprudénță s. f., g.-d. art. jurisprudénței; pl. jurisprudénțe

jurisprudență (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
jurisprudență f. 1. știința dreptului și a legilor: 2. totalitatea principiilor de drept urmate într’o țară sau asupra unei materii.

jurisprudență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JURISPRUDÉNȚĂ, jurisprudente, s. f. 1. Totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; spec. ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obișnuit un tribunal un litigiu. 2. Analiza naturii dreptului și a sistemelor juridice; filosofia dreptului. — Din fr. juris- prudence, lat. jurisprudentia.