irmilic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IRMILÍC, irmilici, s. m. Monedă turcească de argint, mai rar de aur, care a circulat și la noi (mai ales în Moldova), în prima jumătate a
sec. XIX; icosar. – Din
tc. irmilik.irmilic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)irmilíc (irmilíci), s. m. – Înv., monedă turcească de argint, care valora la început 20 de piaștri. –
Megl. irmiloc. Tc. irmilik (Șeineanu, II, 228; Lokotsch 958), din
tc. irmi „douăzeci”,
cf. bg. irmilik. Este cuvînt identic cu
icosar. Sec. XIX,
înv.irmilic (Dicționaru limbii românești, 1939)irmilíc m. (turc.
irmilik, d.
irmi, doŭăzecĭ). O monetă [!] turcească de aur care valora în Moldova cît și icosaru (V.
icosar). O horă care se cîntă pin [!] Moldova după masa de cununie și numită și
mușama, și pin Muntenia
nuneasca.irmilic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)irmilíc s. m.,
pl. irmilíciirmilic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)irmilic m. Mold.
1. veche monedă turcească echivalentă cu icosarul:
paftale mici tot din irmilici POP.;
2. horă după masa de cununie. [Turc. IRMILIK, din
irmi, douăzeci].
irmilic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IRMILÍC, irmilici, s. m. Monedă turcească de argint, mai rar de aur, care a circulat și la noi (mai ales în Moldova), în prima jumătate a
sec. XIX; icosar. — Din
tc. irmilik.