ghionoaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHIONOÁIE, ghionoi (ghionoaie), s. f. (
Ornit.;
pop.) Ciocănitoare. [
Pr.:
ghi-o- –
Var.:
gheonoáie, gheunoáie s. f.] –
Cf. alb. gjon „cucuvea”.
ghionoaie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ghionoáie,
ghionói, s.f. (pop.)
1. ciocănitoare.
2. (fig.) muiere rea.
ghionoaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!ghionoáie (ciocănitoare)
(ghi-o-) s. f.,
art. ghionoáia, g.-d. art. ghionoáiei; pl. ghionoáieghionoaie (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ghionoáie, ghionoi, s.f. – (ornit.; pop.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres 2000). – Cuvânt autohton, cf. alb. gjon „cucuvea” (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).
ghionoaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghionoaie f. V.
gheonoaie.ghionoaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)ghionoáĭe și
vionoáĭe f., pl.
oĭ (d.
vioĭ, vioaĭe, vrom.
*vioñĭ, *vioañe pin [!] aluz. la vioicĭunea păsărilor cu acest nume: cĭocănitoarea, codobatura și cap-întórturu. Tot de aci și mrom.
ghion, graur [Dal.] alb.
ghĭon, cucuvea [Mexer], și de aci ngr.
ghĭónis, codobatură [Legr.]. V.
ghionoĭ). Cĭocănitoare, o pasăre. Ghionoi (Bz.). – Și
gheon- și
gheun-.