disfuncție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISFÚNCȚIE, disfuncții, s. f. 1. (
Med.) Tulburare a funcției unui organ, aparat sau sistem.
2. (
Tehn.) Reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte. – Din
germ. Disfunktion, it. disfunzione.disfuncție (Dicționar de neologisme, 1986)DISFÚNCȚIE s.f. 1. (
Med.) Tulburare funcțională a unui organ, aparat sau sistem.
2. (
Fil.) Acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv. [Gen.
-iei. / < it.
disfunzione, germ.
Dysfunktion, cf. gr.
dys – dificil, lat.
functio – activitate].
disfuncție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISFÚNCȚIE s. f. 1. (med.) tulburare a funcției unui organ, aparat sau sistem. 2. (tehn.) reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte. 3. (fil.) acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv. (< germ.
Dysfunktion)
disfuncție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disfúncție (-func-ți-e) s. f.,
art. disfúncția (-ți-a), g.-d. art. disfúncției; pl. disfúncții, art. disfúncțiile (-ți-i-)disfuncție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISFÚNCȚIE, disfuncții, s. f. 1. (
Med.) Tulburare a funcției unui organ, aparat sau sistem.
2. (
Tehn.) Reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte. — Din
germ. Disfunktion, it. disfunzione.