disfonie - explicat in DEX

disfonie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISFONÍE, disfonii, s. f. (Med.) Alterare a vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervoși superiori. – Din fr. dysphonie.

disfonie (Dicționar de neologisme, 1986)
DISFONÍE s.f. Tulburare a vorbirii fie prin alterarea unor centri nervoși, fie prin rănirea aparatului fonator. ♦ Modificare a timbrului și a intensității vocii; răgușeală. [Gen. -iei. / < fr. dysphonie, cf. gr. dys – dificil, phone – sunet].

disfonie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISFONÍE s. f. modificare (temporară) a timbrului și a intensității vocii; răgușeală. (< fr. dysphonie, gr. dysphonia)

disfonie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
disfoníe s. f., art. disfonía, g.-d. disfoníi, art. disfoníei

disfonie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISFONÍE s. f. (Med.) Modificare temporară sau permanentă a timbrului și intensității vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervoși superiori. — Din fr. dysphonie.