consonant - explicat in DEX

consonant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.: despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.

consonant (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSONÁNT, -Ă adj. (Muz.; despre acorduri) Format din consonanțe; armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care au o terminație asemănătoare. [Cf. lat. consonans, fr. consonant, it. consonante].

consonant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSONÁNT, -Ă adj. (muz.; despre intervale, acorduri) format din consonanțe; armonios. ◊ (despre cuvinte) care au o terminație asemănătoare. (< fr. consonant, lat. consonans)

consonant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*consonánt, -ă adj. (lat. cónsonans, -ántis, care sună împreună. V. disonant). Format din consonanțe: acord consonant, cuvinte consonante. S. f., pl. e. Gram. Literă care nu se poate pronunța de cît în unire c´o vocală, ca b, d, n, v ș. a. – Și consoană, f., pl. e (fr. consonne, d. lat. cónsona).

consonant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte

consonant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. — Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.